Oțelul pentru călire este un grup de oțeluri de construcție aliate pentru prelucrare termică și chimică, în care, după tratamentul de călire sau cianurare și tratamentul termic, se așteaptă obținerea unei suprafețe dure și rezistente la uzură abrazivă a produsului, păstrând în același timp o ductilitate suficient de mare a miezului. Din acest motiv, oțelul pentru cărbunare este cel mai des utilizat și denumit oțel pentru roți dințate.

Duritatea și rezistența la uzură a suprafeței se obțin prin saturarea cu carbon la o adâncime cuprinsă între 0,8 și 1,5 mm și prin tratament termic, ale cărui etape ulterioare sunt călire și revenire. Oțelurile din această subgrupă se caracterizează printr-un conținut destul de scăzut de carbon în compoziția chimică – max. 0,25%, în comparație cu alte oțeluri aliate de construcție (de exemplu, oțeluri pentru îmbunătățire).

În comparație cu alte metode de călire a suprafeței, cum ar fi azotarea, cianurarea sau călire de suprafață, în cazul suprafeței carbonizate a produsului, atunci când se examinează proprietățile și duritatea materialului în profunzimea miezului, parametrii nu scad brusc, ci treptat. Cu toate acestea, pentru a preveni formarea unui strat supraeutectoid, se recomandă utilizarea unor agenți de carbonizare cu acțiune blândă pe suprafața materialului.

Procesul de carbonizare, în funcție de tipul de oțel, se desfășoară la temperaturi cuprinse între aproximativ 880 și 1050 ℃. Procesul ulterior de călire pentru miez este de 880-920 ℃, care poate fi inițiat imediat după carbonizare. Călirea straturilor carbonizate se realizează la temperaturi cuprinse între 780 și 820 ℃. Tratamentul de revenire se efectuează la temperaturi de aproximativ 150-200 ℃.